Tratamentul contabil aplicabil dezmembrării unui autoturism
pe24 Octombrie 2011 - Articole, ContabilitateÎn cazul unei societăţi care dezmembrează maşini vechi (auto), cum voi înregistrara în contabilitate piesele ce se recuperează? Ana Ioaniţescu Rov, Târgovişte
Piesele de schimb se încadrează din punct de vedere contabil în categoria stocurilor. (temei legal: pct. 154 alin. (1) din normele de aplicare a OMFP nr. 3055/2009, cu modificările şi completările ulterioare)
Notă: la data ieşirii din societate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare sau la valoarea la care sunt înregistrate în contabilitate.
Operaţiuni care se reflectă în contabilitate
1. Înregistrarea în contabilitate a pieselor de schimb rezultate ca urmare a dezmembrării, în baza procesului verbal
| 3024. Piese de schimb | = | 7588. Alte venituri din exploatare |
2. Înregistrarea în contabilitate a altor materiale auxiliare, altele decât piesele de schimb, rezultate ca urmare a dezmembrării, în baza procesului verbal
| 3021. Materiale auxiliare | = | 7588. Alte venituri din exploatare |
3. Înregistrarea în contabilitate a dării în consum a pieselor de schimb rezultate, în baza bonului de consum
| 6024. Cheltuieli privind piesele de schimb | = | 3024. Piese de schimb |
Temeiul legal
- Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- OMFP nr. 3055/2009 privind reglementările contabile, cu modificările şi completările ulterioare;
- OMFP nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, modificat şi completat prin OMFP nr. 2869/2010






